Folie acoperiș

Folie acoperiș anticondens

O gamă de folii anticondens care acoperă toate nevoile

Rezistenţa şi durabilitatea unui acoperiş de calitate se asigură în primul rând prin alegerea atentă a tuturor materialelor care îl compun. Iar pentru că unul dintre aceste materiale este şi folia anticondens, vă oferim o gamă de folii pentru acoperişuri care să satisfacă toate necesităţile, indiferent de particularităţile acestora. Adică o folie care să asigure acoperişului cea mai bună rezistenţă împotriva condensului şi a efectelor devastatoare pe care le poate avea umezeala asupra nu numai structurii acoperişului ci chiar a întregii locuinţe.

Folia anticondens pentru acoperişuri se utilizează ca strat de protecţie împotriva umezelii, dar şi a vântului şi chiar şi a prafului. Puteţi alege o folie anticondens concepută în trei straturi, anume o membrană specială de difuziune situată între două straturi de polipropilenă, pentru a vă proteja locuinţa împotriva umezelii care pătrunde, de regulă, sub învelitoare. Sau puteţi alege să vă protejaţi casa cu o membrană cu straturi multiple, formată dintr-un strat de peliculă din polipropilenă metalizată, plasă de polipropilenă și folie de polietilenă. În acest caz veţi reliza o adevărată barieră de vapori, iar stratul metalizat va reflecta radiația termică, prevenind pierderile de căldură. Iar dacă aveţi nevoie de o folie pentru acoperişuri nemansardate, puteţi opta pentru o folie care să vă protejeze împotriva infiltraţiilor de apă sau a prafului realizată dintr-un material hidrofug conceput pentru a fi utilizat ca strat de control al vaporilor în pereţi sau acoperişuri.

Alege o folie anticondens pentru acoperişuri care să îţi ofere toate avantajele de care ai nevoie

Oricare ar fi nevoile dumneavoastră, gama de membrane de protecţie pe care o punem la dispoziţia dumneavoastră le va acoperi, cu siguranţă. Iar acest lucru este deosebit de important pentru orice casă şi orice acoperiş, infiltrarea umezelii putând afecta în aşa măsură o locuinţă încât să o facă, practic, nelocuibilă. Aşa că pentru a-ţi asigura un viitor lipsit de astfel de evenimente nefaste, folia anticondens pentru acoperişuri este soluţia ideală. Deopotrivă în ceea ce priveşte caracteristicile sale tehnice, care asigură un grad ridicat de protecţie pe termen lung, dar şi în ceea ce priveşte raportul calitate-preţ.

Caracteristicile tehnice variate ale acestor folii, pornind de la cele privind coeficientul de rupere, alungire sau tensiune până la gradele de impermeabilitate şi rezistenţa la vapori, vor asigura locuinţei dumneavoastră exact confortul de care aveţi nevoie, permiţându-vă alegerea cea mai potrivită. Şi, întotdeauna, pe termen lung, indiferent dacă alegeţi o folie multistrat, una termo-reflectorizantă sau o membrană deschisă de difuziune. Sau orice alt model de folie pentru acoperişuri.

În plus, montarea sa va fi şi ea deosebit de avantajoasă pentru că aceste tipuri de folie sunt realizate în aşa fel încât să uşureze considerabil montarea lor, în multe cazuri putându-se monta direct pe termoizolaţie. Adică fără necesitatea formării unui canal de ventilaţie între canal şi termoizolaţie. Performantă, rentabilă şi uşor de montat, folia anticondens Bilka îţi va oferi protecţia completă de care ai nevoie în cele mai avantajoase condiţii. Tocmai pentru că este special concepută să acopere toate nevoile.

Categorii Folii

Folie anticondens

Folia anticondens pentru acoperişuri se utilizează ca strat de protecţie împotriva umezelii, dar şi a vântului şi chiar şi a prafului.

Folie AntiDrop

Folie impermeabilă recomandată pentru acoperişuri nemansardate, protejând împotriva infiltraţiilor de apă sau praf.

Folie ALU

Stratul metalizat reflectă radiația termică, prevenind pierderile de căldură. Este o barieră de izolație a vaporilor de apă și a vântului.

Folie 200g

Folie de difuzie sub învelitoare

Folia BILKA 200 g este o membrană complet impermeabilă, protejează izolația termică împotriva ploii sau a zăpezii și este o excelentă barieră împotriva vântului. Produsul poate fi utlizat pentru toate tipurile de acoperișuri ventilate și neventilate, sub o varietate de materiale pentru acoperișuri, asigură permeabilitatea la vapori și evacuează cu succes apa de pe suprafață. De asemenea, proprietațile excelente de rezistență la vânt, fac ca folia Bilka 200 sa fie un material destinat si pereților clădirilor din structuri metalice.

Folia este prevăzută cu bandă dublu adezivă menită sa faciliteze lipirea în zona suprapunerilor prevenind, totodată, pătrunderea umezelii.

Caracteristici tehnice:
  • greutate specifică 200g/m² ± 10 g/m2
  • rezistență la rupere 300 ( +60 ;-60) / 160 (+50;-50) N/50mm;
  • intervalul temperaturii de aplicare -30 ÷ 80°C
  • grad de impermeabilitate W1
  • Sd 0,04 (+0.02;-0.02) m
Denumire produs:Folie BILKA 200 g
Dimensiuni ambalaj:Suluri 1,5 m x 50 ml = 75 m²/sul
Destinație și domeniu de utilizare:este o membrană deschisă pentru difuziune proiectată ca un înveliș
pentru casă, ce se montează sub stratul exterior al acoperișului.
CaracteristiciMetode testareValoare
Lungime sulEN 1848 – 250m; (-0/+2%)
LățimeEN 1848 – 21,5m ± 0,5%
Greutate unitarăEN 1849-2200 g/m² ± 10%
Reacția la focEN 11925-2Clasa E
Etanșeitate la apă (2kPa)EN 1928Clasa W1
Etanșeitate la apă după îmbătrânirea artificialăEN 1296; EN 1928Clasa W1
Rezistență la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12311-1210 ( +60 ;-60) /210 (+60;-60) N/50mm
Rezistență la tracțiune (Longitudinal/Transversal)EN 12311-1300 ( +60 ;-60) /160 (+50;-50) N/50mm
Alungire (Longitudinal/Transversal)EN 12311-180 (+40;-40) /150 (+70;-70) %
Rezistență la tracțiune după îmbătrânire (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-2240 ( +50;-50) /130 (+40;-40) N/50mm
Alungire după îmbătrânirea artificială (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-270 (+30;-30) / 110 (+60;-60) %
SdEN ISO 125720,04 ( +0,02;-0,02) m
Interval temperatură de aplicare-30 : 80 ⁰C
Substanțe periculoaseNPD
 
Reguli montaj:

Ca folie sub acoperiș se va monta cu respectarea normei SR EN 13859-1:2010, asigurându-se ventilarea sub folie, fixată de căpriori cu contrașipci, cu inscripția în sus. Produsul poate fi utilizat pentru toate tipurile de acoperișuri ventilate și neventilate, sub o varietate de materiale pentru acoperișuri, asigurând permeabilitatea la vapori și evacuând cu succes apa de pe suprafață. De asemenea, poate fi aplicat si pe izolație termică sau pe pereții clădirilor din structuri metalice. Se poate utiliza la șarpante cu panta de min. 15°.

Folia se montează paralel cu linia streșinii, având în vedere direcția scurgerii apei, se poate petrece și peste coama acoperișului.  Folia este prevăzută cu bandă dublu adezivă menită să faciliteze lipirea în zona suprapunerilor prevenind, totodată, pătrunderea umezelii.

Reguli de depozitare și magazinare:

La loc acoperit, uscat, ferit de umezeală, căldură radiantă și radiații solare

Perioada de utilizare:

Cu respectarea regulilor de depozitare, își păstrează calitățile timp de 5 ani de la cumpărare

Garanție:

În conformitate cu reglementările în vigoare, cu respectarea condițiilor de transport stipulate de distribuitor.

Riscuri posibile, prescriptii de prevenire:

Nu se cunoaște risc de a prejudicia sănătatea.

AntiDrop 100

Folie de difuzie sub învelitoare

BILKA AntiDrop 100 este o membrană impermeabilă, realizată dintr-un material hidrofug, conceput pentru a fi utilizat ca strat de control al vaporilor în pereți sau acoperișuri. Folia este recomandată pentru acoperişuri nemansardate, protejând împotriva eventualelor infiltraţii de apă sau a prafului. Este recomandat montajul liber pe căpriori.

Caracteristici tehnice:
  • greutate specifică: 100g/m²± 10%;
  • rezistență la rupere: ≥110N
  • rezistență la tracțiune: ≥150N/50mm / ≥80N/50mm
  • Sd 8m (+2;-2)
Denumire produsFolie BILKA AntiDrop 100
Dimensiuni ambalaj:Suluri 1,5 m x 50 ml = 75 m²/sul
Destinație și domeniu de utilizare:Ca strat de control al vaporilor în construcția clădirilor, pentru acoperișuri nemansardate.
Material:PP, LDPE
CaracteristiciMetode testareValoare
Lungime sulEN 1848-250m (-0/+2%)
LățimeEN 1848-21,5m (-0,5/+2%)
Greutate unitarăEN 1849-2100 g/m² ± 10%
Reacția la focEN ISO 11925-2Clasa E
Etanșeitatea la apă (2kPa, 2h)EN 1928Conform
Rezistență la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12310-1≥110N / ≥110N
Rezistență la tracțiune (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2≥150N N/50mm / ≥80N N/50mm
Alungire la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2≥50% / ≥70%
SdEN 19318m (+2; -2)
Permeabilitate vaporiEN 19315 (g/m²)/24h
Rezistență la impactEN 12691NPD
Rezistență la vapori de apă după uzura artificialăEN 1931Conform
Rezistență chimicăEN 1847Conform
Forța articulațieiEN 12317-2NPD
Interval temperatură de aplicare-30 : 80 ⁰C
Rezistență la UV4 luni
Substanțe periculoaseNPD
 
Reguli montaj:

Ca folie sub acoperiș se va monta cu respectarea normei DIN 4108. Folia BILKA AntiDrop 100 este recomandată a se monta pe acoperişuri nemansardate (poduri nelocuite). Folia anticondens trebuie protejată de expunerea directă la radiațiile UV în termen de o lună de la instalare.

Reguli de depozitare și magazinare:

La loc acoperit, uscat, ferit de umezeală, căldură radiantă și radiații solare.

Perioada de utilizare:

Cu respectarea regulilor de depozitare, își păstrează calitățile timp de 5 ani de la cumpărare. de la cumpărare

Garanție:

În conformitate cu reglementările în vigoare, cu respectarea conditiilor de transport stipulate de distribuitor – și cu prezentarea facturii.

Prescripții referitoare, specificații:

Agrement tehnic Nr. 007 – 03/234 – 2007

Riscuri posibile, prescriptii de prevenire:

Nu se cunoaște risc de a prejudicia sănătatea.

Folie ALU 150

Folie barieră de vapori

Folia BILKA ALU 150 este o membrană cu straturi multiple formată dintr-un strat de peliculă din polipropilenă metalizată, plasă de polipropilenă și folie de polietilenă. Folia BILKA ALU 150 este concepută pentru a realiza o barieră de vapori în construcția acoperișurilor. Stratul metalizat reflectă radiația termică, prevenind pierderile de căldură. Produsul este o barieră de izolație a vaporilor de apă și a vântului. Aceste membrane pot fi utilizate în toate acoperișurile ventilate și neventilate.

Caracteristici tehnice:
  • greutate specifică: 150g/m²± 10%;
  • rezistență la rupere: ≥150N
  • interval de temperaturi: -30 : 70⁰C
  • Sd 70m ± 30%
Denumire produs:Folie BILKA ALU150
Dimensiuni ambalaj:Suluri 1,5 m x 50 ml = 75 m²/sul
Destinație și domeniu de utilizare:Concepută pentru a realiza o barieră de vapori în construcția acoperișurilor. Stratul metalizat reflectă radiația termică, prevenind pierderile de căldură. Produsul este o barieră de izolație a vaporilor de apă și a vântului.
Material:Membrană cu straturi multiple formată dintr-un strat de peliculă din polipropilenă metalizată, plasă de polipropilenă și folie de polietilenă.
CaracteristiciMetode testareValoare
Lungime sulEN 1848-250m (-0/+2%)
LățimeEN 1848-21,5m ± 0,5%
GrosimeEN 1849-20,26mm (-0,01;+0,01)
Greutate unitarăEN 1849-2150 g/m² ± 10%
Reacție la focEN ISO 11925-2Clasa E
Etanșeitatea la apă (2 kPA)EN 1928Conform
Etanșeitatea la apă după îmbătrânirea artificialăEN 1296; EN 1928Conform
Rezistență la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12310-1≥150N / ≥150N
Stres maxim de tracțiune (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2≥260 N/50mm / ≥170 N/50mm
Alungire la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2≥12% / ≥7%
Rezistența la vapori de apăEN 19315,1*10¹¹ ± 40% m²sPa/kg
Proprietăți de transmisie a vaporilor de apă (Sd)EN 193170m ± 30%
Interval de temperatură———--30 : 70 °C
Rezistență chimicăEN 1847Conform
Forța articulațieiEN 12317-2NPD
Rezistență la impactEN 12691≥400mm
Substanțe periculoaseNPD
 
Reguli montaj:

Folia BILKA ALU 150 se va monta pe partea „caldă” a termoizolației acoperișului sau peretelui, cu partea de aluminiu în direcția încăperii. Folia se poate monta paralel sau perpendicular pe căpriori. În cazul montajului perpendicular pe căpriori, se va începe montajul cu banda de-a lungul coamei acoperișului, iar următoarele benzi de folie se vor monta sub stratul anterior, luând în considerare o suprapunere de 15 cm și etanșând îmbinările foliei cu bandă specială. În cazul montajului paralel cu căpriorii, benzile se vor monta în mod continuu, luând în considerare o suprapunere de 20 cm, iar dacă este posibil, îmbinările benzilor de folie se vor face în zona căpriorilor și se vor etanșa cu bandă specială. Folia se va fixa cu ajutorul cuielor și capselor, la fiecare 10-15 cm. După montaj toate locurile de fixare, contactele și îmbinările foliei se vor asigura cu bandă specială adezivă, astfel încât să preveniți infiltrarea vaporilor de apă din încăpere în stratul termoizolator.

Reguli de depozitare și magazinare:

În loc protejat de efectul direct al factorilor atmosferici, departe de sursele de căldură (minimum 1 m).

Perioada de utilizare:

Cu respectarea regulilor de depozitare, își păstrează calitățile timp de 5 ani de la cumpărare.

Garanție:

În conformitate cu reglementările în vigoare, cu respectarea conditiilor de transport stipulate de distribuitor – și cu prezentarea facturii.

Prescripții referitoare, specificații:

EN 13984:2013

Riscuri posibile, prescriptii de prevenire:

Nu se cunoaște risc de a prejudicia sănătatea.

Folie ALU 90

Folie barieră de vapori

Folia BILKA ALU 90 este o membrană cu straturi multiple formată dintr-un strat de peliculă din polipropilenă metalizată, plasă de polipropilenă și folie de polietilenă. Folia BILKA ALU 90 este concepută pentru a realiza o barieră de vapori în construcția acoperișurilor. Stratul metalizat reflectă radiația termică, prevenind pierderile de căldură. Produsul este o barieră de izolație a vaporilor de apă și a vântului. Aceste membrane pot fi utilizate în toate acoperișurile ventilate și neventilate.

Caracteristici tehnice:
  • greutate specifică: 90g/m²± 10%;
  • rezistență la rupere: ≥100N
  • interval de temperaturi: -30 : 70⁰C
  • Sd 50m ± 30%
Denumire produs:Folie BILKA ALU90
Dimensiuni ambalaj:Suluri 1,5 m x 50 ml = 75 m²/sul
Destinație și domeniu de utilizare:Concepută pentru a realiza o barieră de vapori în construcția acoperișurilor. Stratul metalizat reflectă radiația termică, prevenind pierderile de căldură. Produsul este o barieră de izolație a vaporilor de apă și a vântului.
Material:Membrană cu straturi multiple formată dintr-un strat de peliculă din polipropilenă metalizată, plasă de polipropilenă și folie de polietilenă.
CaracteristiciMetode testareValoare
Lungime sulEN 1848-250m (-0/+2%)
LățimeEN 1848-21,5m ± 0,5%
GrosimeEN 1848-20,20 mm (-0,01;+0,01)
Greutate unitarăEN 1849-290 g/m² ± 10%
Reacția la focEN ISO 11925-2Clasa E
Etanșeitate la apă (2kPA)EN 1928Conform
Etanșeitate la apă după îmbătrânirea artificialăEN 1299; EN 1928Conform
Rezistență la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12310-1≥100N / ≥100N
Stres maxim de tracțiune (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2≥220N N/50mm / ≥150N N/50mm
Alungire la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2≥12% / ≥7%
Rezistența la vapori de apăEN 19312,5*10¹¹ ± 30% m²sPa/hg
Proprietăți de transmisie a vaporilor de apă (Sd)EN 193150m ± 30%
Interval de temperatură-30 : 70 °C
Rezistență chimicăEN 1847Conform
Forța articulațieiEN 12317-2NPD
Rezistență la impactEN 12691NPD
Substanțe periculoaseNPD
 

Reguli montaj:

Folia BILKA ALU 90 se va monta pe partea „caldă” a termoizolației acoperișului sau peretelui, cu partea de aluminiu în direcția încăperii. Folia se poate monta paralel sau perpendicular pe căpriori. În cazul montajului perpendicular pe căpriori, se va începe montajul cu banda de-a lungul coamei acoperișului, iar următoarele benzi de folie se vor monta sub stratul anterior, luând în considerare o suprapunere de 15 cm și etanșând îmbinările foliei cu bandă specială. În cazul montajului paralel cu căpriorii, benzile se vor monta în mod continuu, luând în considerare o suprapunere de 20 cm, iar dacă este posibil, îmbinările benzilor de folie se vor face în zona căpriorilor și se vor etanșa cu bandă specială. Folia se va fixa cu ajutorul cuielor și capselor, la fiecare 10-15 cm. După montaj toate locurile de fixare, contactele și îmbinările foliei se vor asigura cu bandă specială adezivă, astfel încât să preveniți infiltrarea vaporilor de apă din încăpere în stratul termoizolator.

Reguli de depozitare și magazinare:

În loc protejat de efectul direct al factorilor atmosferici, departe de sursele de căldură (minimum 1 m).

Perioada de utilizare:

Cu respectarea regulilor de depozitare, își păstrează calitățile timp de 5 ani de la cumpărare. de la cumpărare

Garanție:

În conformitate cu reglementările în vigoare, cu respectarea conditiilor de transport stipulate de distribuitor – și cu prezentarea facturii.

Prescripții referitoare, specificații:

EN 13984:2013

Riscuri posibile, prescriptii de prevenire:

Nu se cunoaște risc de a prejudicia sănătatea.

Folie 180g

Folie de difuzie sub învelitoare

Folia BILKA 180g este o membrană deschisă pentru difuziune proiectată ca un înveliș pentru casă, ce se montează sub stratul exterior al acoperișului. Folia BILKA 180g este complet impermeabilă, protejează izolația termică împotriva ploii sau a zăpezii și, de asemenea, este o excelentă barieră împotriva vântului.

Caracteristici tehnice:
  • greutate specifică 180g/m² ± 11%
  • rezistență la tracțiune 270N/5cm (+60; -60) / 140N/5cm (+35; -35)
  • intervalul temperaturii de aplicare -30 ÷ 80°C
  • grad de impermeabilitate W1
  • Sd 0,02m (+0,04; -0,01)
  • material: polipropilenă.
Denumire produs:Folie BILKA 180 g
Dimensiuni ambalaj:Suluri 1,5 m x 50 ml = 75 m²/sul
Destinație și domeniu de utilizare:Folie de difuzie sub învelitoare – proiectată ca un înveliș pentru casă și se montează sub stratul exterior al acoperișului. Este complet impermeabilă, protejează izolația termică împotriva ploii sau a zăpezii și, de asemenea, este o excelentă barieră împotriva vântului. Poate fi utilizat pentru toate tipurile de acoperișuri ventilate și neventilate.

Material:Folie tristrat, de culoare gri (între două straturi de polipropilenă, o membrană permeabilă la difuzia vaporilor, dar impermeabilă la apă)
CaracteristiciMetode testareValoare
Lungime sulEN 1848 – 250m; (-0/+2%)
LățimeEN 1848 – 21,5m ± 0,5%
Greutate unitarăEN 1849-2180 g/m² ± 11%
Reacția la focEN 11925-2Clasa E
Etanșeitate la apă (2kPa)EN 1928Clasa W1
Etanșeitate la apă după îmbătrânirea artificialăEN 1296; EN 1928Clasa W1
Rezistență la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12310-1170N (+60; -60) / 180N (+60; -60)
Rezistență la tracțiune (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2270 N/50mm (+60; -60) / 140 N/50mm (+35; -35)
Alungire (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2100% (+40; -40) / 150 (+40; -40)
Rezistență la tracțiune după îmbătrânire (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-2190 N/50mm (+50; -50) / 110 N/50mm (+25; -25)
Alungire după îmbătrânirea artificială (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-280% (+30; -30) / 120% (+35; -35)
Permeabilitate vaporiEN 1931>1700 (g/m²)/24h
SdEN 19310,02m (+0,04; -0,01)
Interval temperatură de aplicare-30 : 80 ⁰C
Substanțe periculoaseNPD
 
Reguli montaj:

Ca folie sub acoperiș se va monta cu respectarea normei DIN 4108 asigurându-se ventilarea sub folie, fixată de căpriori cu contrașipci, cu inscripția în sus. Având în vedere că folia BILKA 180 g este permeabilă la vapori din compoziție, se poate monta direct pe termoizolație, nu trebuie format canal de ventilare între folie și termoizolație.

Folia se montează paralel cu linia streșinii, cu o suprapunere notată pe marginea sulului cu o dungă colorată (min. 10 cm). Se va monta având în vedere direcția scurgerii apei, se poate petrece și peste creasta acoperișului. Membrana trebuie protejată de expunerea directă la radiații UV un interval de o lună de la montare și de efectele radiațiilor difuze – maxim 3 luni, prin montarea unui strat izolator la interior.

Reguli de depozitare și magazinare:

La loc acoperit, uscat, ferit de umezeală, căldură radiantă și radiații solare

Perioada de utilizare:

Cu respectarea regulilor de depozitare, își păstrează calitățile timp de 5 ani de la cumpărare

Garanție:

În conformitate cu reglementările în vigoare, cu respectarea condițiilor de transport stipulate de distribuitor.

Riscuri posibile, prescriptii de prevenire:

Nu se cunoaște risc de a prejudicia sănătatea.

Folie 150g

Folie de difuzie sub învelitoare

Folia BILKA 150g este o folie de difuzie sub acoperiș modernă. Datorită capacității de permeabilitate la vapori, nu trebuie lăsat canal de ventilație între folie și termoizolație. Astfel, nu se vor produce curenți de aer, mărindu-se eficiența termoizolației. Membrana din mijloc a foliei tristrat asigură permeabilitatea la vapori și evacuează cu succes apa de pe suprafață.

Caracteristici tehnice:
  • greutate specifică 150g/m² ± 11%
  • rezistență la tracțiune 240N/5cm (-50; +50) / 130N 5cm (-30; +30)
  • interval temperatură: -30 : 80 ⁰C
  • grad de impermeabilitate W1
  • Sd 0,02m (+0,03;-0,01)
  • material: polipropilenă
  • Conform: EN 13984:2013
 
Denumire produs:Folie BILKA 150 g
Dimensiuni ambalaj:Suluri 1,5 m x 50 ml = 75 m²/sul
Destinație și domeniu de utilizare:Folie de difuzie sub învelitoare – se utilizează ca strat de protecție suplimentară împotriva prafului și umezelii care pătrunde sub învelitoare, la acoperișurile cu un singur strat de ventilare. Se recomandă utlizarea la acoperiș cu astereală.
Material:Folie tristrat, de culoare gri (între două straturi de polipropilenă, o membrană permeabilă la difuzia vaporilor, dar impermeabilă la apă)
CaracteristiciMetoda testareValoare
Lungime sulEN 1848 – 250m (-0/+2%)
LățimeEN 1848 – 21,5m ± 0,5%
Greutate unitarăEN 1849-2150 g/m² ± 11%
Reacția la focEN 11925-2Clasa E
Etanșeitate la apă (2kPa)EN 1928Clasa W1
Etanșeitate la apă după îmbătrânirea artificialăEN 1296; EN 1928Clasa W1
Rezistență la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12310-1160N (+40; -40) / 170N (+40; -40)
Rezistență la tracțiune (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2240 N/50mm (+50; -50) / 130 N/50mm (+30; -30)
Alungire (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2100% (+40; -40) / 150% (+50; -50)
Rezistență la tracțiune după îmbătrânire (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-2170 N/50mm (+40; -40) / 90 N/50mm (+30; -30)
Alungire după îmbătrânirea artificială (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-270% (+30; -30) / 110% (+50; -50)
Permeabilitate vaporiEN 1931>1700 (g/m²)/24h
SdEN 19310,02m (+0,03; -0,01)
Interval temperatură de aplicare-30 : 80 ⁰C
Substanțe periculoaseNPD
 
Reguli montaj:

Ca folie sub acoperiș se va monta cu respectarea normei DIN 4108 asigurându-se ventilarea sub folie, fixată de căpriori cu contrașipci, cu inscripția în sus. Având în vedere că folia BILKA 150 g este permeabilă la vapori din compoziție, se poate monta direct pe termoizolație, nu trebuie format canal de ventilare între folie și termoizolație.

Folia se montează paralel cu linia streșinii, cu o suprapunere notată pe marginea sulului cu o dungă colorată (min. 10 cm). Se va monta având în vedere direcția scurgerii apei, se poate petrece și peste creasta acoperișului. Este folie de difuzie care rezistă la sarcini termice normale (cu ventilație corespunzătoare max: +70⁰C). Folia anticondens trebuie protejată de expunerea directă la radiațiile UV în termen de o lună de la instalare și de efectele radiațiilor difuze în maxim 3 luni, prin instalarea izolației.

Reguli de depozitare și magazinare:

La loc acoperit, uscat, ferit de umezeală, căldură radiantă și radiații solare

Perioada de utilizare:

Cu respectarea regulilor de depozitare, își păstrează calitățile timp de 5 ani de la cumpărare

Garanție:

În conformitate cu reglementările în vigoare, cu respectarea condițiilor de transport stipulate de distribuitor.

Prescripții referitoare, specificații:

SR EN 13984:2013

Riscuri posibile, prescriptii de prevenire:

Nu se cunoaște risc de a prejudicia sănătatea.

Folie 140g

Folie de difuzie sub învelitoare

Folia BILKA 140 g este o folie de difuzie sub acoperiș modernă. Datorită capacității de permeabilitate la vapori, nu trebuie lăsat canal de ventilație între folie și termoizolație. Astfel, nu se vor produce curenți de aer, mărindu-se eficiența termoizolației. Membrana din mijloc a foliei tristrat asigură permeabilitatea la vapori și evacuează cu success apa de pe suprafață.

Caracteristici tehnice:
  • greutate specifică: 140g/m² ± 11%;
  • rezistență la tracțiune: 230N/5cm (±60%) / 120N/5cm (±30%);
  • interval temperatură: -30 : 80 ⁰C;
  • grad de impermeabilitate: W1;
  • Sd 0,02m (+0,03;-0,01);
  • material: polipropilenă.
Denumire produs:Folie BILKA 140 g
Dimensiuni ambalaj:Suluri 1,5 m x 50 ml = 75 m²/sul
Destinație și domeniu de utilizare:Folie de difuzie sub învelitoare – se utilizează ca strat de protecție suplimentară împotriva prafului și umezelii care pătrunde sub învelitoare, la acoperișurile cu un singur strat de ventilare. Se recomandă utlizarea la acoperiș cu astereală.
Material:Folie tristrat, de culoare gri (între două straturi de polipropilenă, o membrană permeabilă la difuzia vaporilor, dar impermeabilă la apă)
CaracteristiciMetode testareValoare
Lungime sulSR EN 1848 -250m (-0/+2%)
LățimeSR EN 1848 -21,5m ± 0,5%
Greutate unitarăEN 1849-2140 g/m² ± 11%
Reacția la focEN 11925-2Clasa E
Etanșeitatea la apă (2kPa)EN 1928Clasa W1
Etanșeitatea la apă după îmbătrânirea artificialăEN 1296; EN 1928Clasa W1
Rezistență la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12310-1130N (+50; -50) / 140N (+50; -50)
Rezistență la tracțiune (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2230 N/50mm (+60; -60) / 120 N/50mm (+30; -30)
Alungire (Longitudinal/Transversal)EN 12311-280% (+40; -40) / 130%(+50; -50)
Rezistență la tracțiune după îmbătrânire (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-2160 N/50mm (+40; -40) / 85 N/50mm (+20; -20)
Alungire după îmbătrânirea artificială (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-255% (+20; -20) / 90% (+35; -35)
Permeabilitate vaporiEN 1931>1700 (g/m²)/24h
SdEN 19310,02m (+0,03; -0,01)
Interval temperatură de aplicare-30 : 80 ⁰C
Substanțe periculoaseNPD
 
Reguli montaj:

Ca folie sub acoperiș se va monta cu respectarea normei DIN 4108 asigurându-se ventilarea sub folie, fixată de căpriori cu contrașipci, cu inscripția în sus. Având în vedere că folia BILKA 140 g este permeabilă la vapori din compoziție, se poate monta direct pe termoizolație, nu trebuie format canal de ventilare între folie și termoizolație.

Folia se montează paralel cu linia streșinii, cu o suprapunere notată pe marginea sulului cu o dungă colorată (min. 10 cm). Se va monta având în vedere direcția scurgerii apei, se poate petrece și peste creasta acoperișului. Este folie de difuzie care rezistă la sarcini termice normale (cu ventilație corespunzătoare max: +70⁰C). Folia anticondens trebuie protejată de expunerea directă la radiațiile UV în termen de o lună de la instalare și de efectele radiațiilor difuze în maxim 3 luni, prin instalarea izolației.

Reguli de depozitare și magazinare:

La loc acoperit, uscat, ferit de umezeală, căldură radiantă și radiații solare

Perioada de utilizare:

Cu respectarea regulilor de depozitare, își păstrează calitățile timp de 5 ani de la cumpărare

Garanție:

În conformitate cu reglementările în vigoare, cu respectarea condițiilor de transport stipulate de distribuitor.

Prescripții referitoare, specificații:

SR EN 13984

Riscuri posibile, prescriptii de prevenire:

Nu se cunoaște risc de a prejudicia sănătatea.

Folie 120g

Folie de difuzie sub învelitoare

Este o folie de difuzie sub învelitoare pentru acoperiș simplu ventilat. Se utilizează ca strat de protecție impermeabil, care protejează termoizolația, împotriva prafului și umezelii care pătrunde sub învelitoare. Nu este nevoie de strat de ventilație între folie și termoizolație. Se montează suspendată liber, direct pe căpriori sau pe asterială. Material: folie de difuzie tristrat.

Caracteristici tehnice:
  • greutate specifică: 120g/m²± 11%;
  • rezistență la tracțiune: 190N/5cm (±50%) / 100N/5cm (±30%);
  • interval temperatura: -30 : 80 ⁰C;
  • grad de impermeabilitate: W1;
  • Sd 0,02m (+0,03;-0,01)
Denumire produs:Folie BILKA 120 g
Dimensiuni ambalaj:Suluri 1,5 m x 50 ml = 75 m²/sul
Destinație și domeniu de utilizare:Folie de difuzie sub învelitoare – se utilizează ca strat de protecție suplimentară împotriva prafului și umezelii care pătrunde sub învelitoare, la acoperișurile cu un singur strat de ventilare.
Material:Folie tristrat, de culoare bej (între două straturi de polipropilenă, o membrană permeabilă la difuzia vaporilor, dar impermeabilă la apă)
CaracteristiciMetode testareValoare
Lungime sulEN 1848 – 250m (-0/+2%)
LățimeEN 1848 – 21,5m ± 0,5%
Greutate unitarăEN 1849-2120 g/m² ± 11%
Reacția la focEN 11925-2Clasa E
Etanșeitate la apă (2kPa)EN 1928Clasa W1
Etanșeitate la apă după îmbătrânirea artificialăEN 1296; EN 1928Clasa W1
Rezistență la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12310-1110N (+50; -50) / 130N (+50; -50)
Rezistență la tracțiune (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2190 N/50mm (+50;-50) / 100 N/50mm (+30;-30)
Alungire (Longitudinal/Transversal)EN 12311-280% (+40; -40) / 130% (+50; -50)
Rezistență la tracțiune după îmbătrânire (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-2140 N/50mm (+40;-40) / 70 N/50mm (+20; -20)
Alungire după îmbătrânirea artificială (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-260% (+30; -30) / 100% (+40; -40)
Permeabilitate vaporiEN 1931>1700 (g/m²)/24h
SdEN 19310,02m (+0,03;-0,01)
Interval temperatură de aplicare-30 : 80 ⁰C
Substanțe periculoaseNPD
 
Reguli montaj:

Ca folie sub acoperiș se va monta cu respectarea normei DIN 4108 asigurându-se ventilarea sub folie, fixată de căpriori cu contrașipci, cu inscripția în sus. Având în vedere că folia BILKA 120 g este permeabilă la vapori din compoziție, se poate monta direct pe termoizolație, nu trebuie format canal de ventilare între folie și termoizolație. Folia se montează paralel cu linia streșinii, cu o suprapunere notată pe marginea sulului cu o dungă colorată (min. 10 cm). Se va monta având în vedere direcția scurgerii apei, se poate petrece și peste creasta acoperișului. Este folie de difuzie care rezistă la sarcini termice normale (cu ventilație corespunzătoare max: +70⁰C). Folia anticondens trebuie protejată de expunerea directă la radiațiile UV în termen de o lună de la instalare și de efectele radiațiilor difuze în maxim 3 luni, prin instalarea izolației.

Reguli de depozitare și magazinare:

La loc acoperit, uscat, ferit de umezeală, căldură radiantă și radiații solare

Perioada de utilizare:

Cu respectarea regulilor de depozitare, își păstrează calitățile timp de 5 ani de la cumpărare

Garanție:

În conformitate cu reglementările în vigoare, cu respectarea conditiilor de transport stipulate de distribuitor – și cu prezentarea facturii.

Prescripții referitoare, specificații:

SR EN 13984

Riscuri posibile, prescriptii de prevenire:

Nu se cunoaște risc de a prejudicia sănătatea.

Folie 95g

Folie de difuzie sub învelitoare

Folie de acoperiș de difuzie, din categoria economic, tristrat: o membrană special de difuzie, între două straturi de polipropilenă. Se utilizează ca strat de protecție impermeabil, care protejează termoizolația, împotriva prafului și umezelii care pătrunde sub învelitoare. Nu este nevoie de strat de ventilație între folie și termoizolație.

Caracteristici tehnice:
  • greutate specifică 95g/m²;
  • rezistență la tracțiune: 140 N/5cm / 65 N/5cm;
  • grad de impermeabilitate: W1;
  • Sd 0,02m.
Denumire produs:Folie BILKA 95 g
Dimensiuni ambalaj:Suluri 1,5 m x 50 ml = 75 m²/sul
Destinație și domeniu de utilizare:Folie de difuzie sub învelitoare – se utilizează ca strat de protecție suplimentară împotriva prafului și umezelii care pătrunde sub învelitoare, la acoperișurile cu un singur strat de ventilare.
Material:Folie tristrat, de culoare albă (între două straturi de polipropilenă, o membrană permeabilă la difuzia vaporilor, dar impermeabilă la apă)
CaracteristiciMetode testareValoare
Lungime sulEN 1848 – 250m (-0/+2%)
LățimeEN 1848 – 21,5m ± 0,5%
Greutate unitarăEN 1849 – 295 g/m² ± 11%
Reacția la focEN 11925-2Clasa E
Etanșeitate la apă (2kPa)EN 1928Clasa W1
Etanșeitate la apă după îmbătrânirea artificialăEN 1296; EN 1928Clasa W1
Rezistență la rupere (Longitudinal/Transversal)EN 12310-190N (+15; -15) / 90N (+15; -15)
Rezistență la tracțiune (Longitudinal/Transversal)EN 12311-2140 N/50mm (+30;-30) / 65 N/50mm (+15; -15)
Alungire (Longitudinal/Transversal)EN 12311-290% (+30; -30) / 150% (+50; -50)
Rezistență la tracțiune după îmbătrânire (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-2110 N/50mm (+30; -30) / 50 N/50mm (+15; -15)
Alungire după îmbătrânirea artificială (Longitudinal/Transversal)EN 1296; EN 1297; EN 12311-270% (+30; -30) / 120% (+40; -40)
Permeabilitate vaporiEN 1931>1700 (g/m²)/24h
SdEN 19310,02m (+0,02;-0,01)
Interval temperatură de aplicare-30 : 80 ⁰C
Substanțe periculoaseNPD
 
Reguli montaj:

Ca folie sub acoperiș se va monta cu respectarea normei DIN 4108 asigurându-se ventilarea sub folie, fixată de căpriori cu contrașipci, cu inscripția în sus. Având în vedere că folia BILKA 95 g este permeabilă la vapori din compoziție, se poate monta direct pe termoizolație, nu trebuie format canal de ventilare între folie și termoizolație. Folia se montează paralel cu linia streșinii, cu o suprapunere notată pe marginea sulului cu o dungă colorată (min. 10 cm). Se va monta având în vedere direcția scurgerii apei, se poate petrece și peste creasta acoperișului. Este folie de difuzie care rezistă la sarcini termice normale (cu ventilație corespunzătoare max: +70⁰C). Folia anticondens trebuie protejată de expunerea directă la radiațiile UV în termen de o lună de la instalare și de efectele radiațiilor difuze în maxim 3 luni, prin instalarea izolației.

Reguli de depozitare și magazinare:

La loc acoperit, uscat, ferit de umezeală, căldură radiantă și radiații solare

Perioada de utilizare:

Cu respectarea regulilor de depozitare, își păstrează calitățile timp de 5 ani de la cumpărare

Garanție:

În conformitate cu reglementările în vigoare, cu respectarea condițiilor de transport stipulate de distribuitor – cu respectarea celor cuprinse în instrucțiunile de utilizare și prezentarea facturii cu care a fost cumpărat produsul.

Prescripții referitoare, specificații:

SR EN 13984

Riscuri posibile, prescriptii de prevenire:

Nu există risc de a prejudicia sănătatea.

*Culoarea și inscriptionarea foliei pot diferi depinzând de stocul disponibil.